Despre estetica uratului.

Am amintit atat in mod direct,cat si indirect in posturile anterioare despre prejudecata si efectele sale in plan social,spiritual si ideologic.Acum a sosit momentul prielnic sa vorbim un pic si despre arta.Da,si ea are de suferit.Sa nu va inchipuiti ca prejudecata in sine este doar o mica pata pe o suprafata neteda,pentru ca ati fi indusi intr-o mare erroare;toate lucurile din jur capata o alta nuanta in prezenta sa,aceasta distrugand si reconstruind universuri dupa bunul sau plac.Si,pentru a demonstra acest lucru,dar si in ideea de a scoate la iveala o latura a esteticii in care eu gasesc multe sensuri,mi-am zis ca ar fi adecvat sa astern cateva cuvinte despre estetica uratului.In opinia colectiva uratul reprezinta un lucru caracterizat in linii mari de aspectul "neplacut" in cazul unei o imagini vizuale,iar in situatia in care oamenii se refera la un gest/o fapta este identificat cu raul in sine.Sunt sigura ca parintii adesea v-au spus "Nu face acest lucru pentru ca este urat!"Ei bine,ca de obicei,daca patrundem nitel in esenta lucrurilor observam ca uratul,aidoma multor altor lucruri,este o sabie cu doua taisuri.Unii ar fi de parere ca denumirea de "estetica a uratului" este contradictorie,intrucat estetica nu poate sluji decat frumosului,iar acesta din urma se afla la un pol opus uratului.Oare? Nu stiu ce sa spun in legatura cu felul in care altii vad asa-zisul"urat",dar dupa opinia mea o armonie exista in aproape orice.Natura(in primul rand) are un fel al naibii de precis de a orandui lucrurile.Avand in vedere ca o campie plina de flori,dar in acelasi timp si o mlastina inconjurata de copaci uscati se definesc prin armodie deplina din punctul de vedere al culorilor(intalnim nu de putine ori game cromatice!)si a multor altor aspecte,nu putem spune ca prima este mai frumoasa decat cealalta si nici invers.Asadar,am descoperit cheia unei estetici desavarsite:armonia.Acum ne putem duce mai departe,si anume la ceea ce este realizat de fiinta umana.Fara doar si poate intervine transformarea,ceea ce inseamna ca o armonie se distruge pentru a fi creata alta.Cati oare reusesc sa faca asta?Este adevarat ca multi incearca,dar cei care sunt foarte aproape de reusita(pentru ca niciodata nu poate fi vorba de perfectiune) se pot numi cu mandrie "artisti".Si cum artistul(a se lua ca un termen colectiv) este dator sa arate toate aspectele vietii si lumii inconjuratoare,operele sale(sculpturi,picturi,opere muzicale,opere literare,etc)nu pot vorbi numai despre domnite inconjurate de valuri de catifea si copaci roz.Intr-un post anterior am mentionat in trecere arta lui Gunther von Hagens.Am ales acest exemplu pentru ca realizarile acestui om au avut un impact semnificativ asupra mea,in sensul bun al cuvantului.Pentru cei carora inca nu li s-a adus la cunostinta,Gunther von Hagens este un anatomist de origine germana foarte controversat,cunoscut datorita tehnicii sale neobisnuite(eu as spune ingenioasa)de a conserva cadavrele prin plastifiere.Am spus ca este controversat pentru ca din pacate multi oameni nu sunt capabili sa treaca acea bariera a fricii si dezgustului cauzate de un lucru pe cat de misterios,pe atat de natural(moartea)si sa vada esenta creatiei sale.Multe dintre opere sunt expuse in muzee cu acest specific(body museums) si sunt de o estetica incontestabila.Ele infatiseaza fiinta umana fara niciun dedesubt:se pot observa in detaliu musculatura,organele externe,dar si cele interne,expuse intr-o maniera expresiva(corpurile sunt asezate astfel incat se para ca simuleaza anumite activitati).Ca si o gluma,sunt opere de arta"in carne si oase".Daca e sa luam partea filosofica a lucrurilor,cand ma uit la ele parca le si aud soptindu-mi usor in ureche "Carpe diem!".Oricum,potrivit mersului normal al lucrurilor,oamenii au nevoie de ceva timp pentru a digera noile aparitii in materie de arta.Sa ne amintim putin de Tudor Arghezi(pentru ca imi place sa ma scarpin invers),omul care a introdus pentru prima data notiunea de "estetica a uratului"in poezia romana (nu s-ar spune ca i-a fost foarte usor),cel mai cunoscut volum de poezii fiind "flori de mucigai",inceput si elaborat pe parcursul celor doi ani in care poetul se afla la inchisoare(a fost acuzat de tradare deoarece colaborase cu autoritatile germane de ocupatie)! Insasi eul liric afirma in poezie"Le-am scris cu unghia pe tencuială/Pe un părete de firidă goală,/Pe întuneric, în singurătate,/Cu puterile neajutate".Sa facem acum un exercitiu de imaginatie:un om inchis intre patru pereti,infometat,fara vreo sursa de lumina sau caldura,care este nevoit pe deasdupra sa mai suporte si singuratatea isi aduna toate fortele si resursele mentale pentru a scrie.Si despre ce poate scrie daca toata realitatea care il inconjoara se limiteaza la doar cativa metri patrati?Evident ca trebuie sa se conformeze situatiei.Acum,daca facem referire la simplul perete al inchisorii,el este vechi,zgariat si supramucegait,in aparenta o parte a unui mediu insalubru si nefavorabil fiintei umane.In esenta,tot ce se afla acolo isi are locul lui bine stabilit,formand un echilibru negru.Ce s-ar fi intamplat daca acel perete era vopsit,sau,mai mult,asa ca prin absurd,pe el mai era asezat si un tablou?Totul se transforma intr-un adevarat kitsch,pierzand intreaga armonie,prin urmare,orice farama de estetica,pentru ca un astfel de perete este ceva comun,o trivialitate incapabila de a naste vreo idee filosofica,de a da startul vreunei cugetari.Faptul ca scrie,faptul ca are totusi despre ce sa scrie ii pastreaza poetului mintea libera si il feresc de nebunie,il scapa de pericolul de a deveni incetul cu incetul un animal.Teoretic,opera lui Tudor Arghezi a fost acceptata si luata ca atare,dar practic,daca te uiti prin gaura peretelui mucegait vei observa o societate care inca arunca cu bolovani in oricine da vreun semn ca ca ar avea idei "urate".Sper ca s-a inteles unde am vrut sa ajung cand am vorbit la inceput despre prejudecati.Intr-un fel sau altul omul este dator sa arate respect fiecarei creatii de bun simt si de bun gust si sa renunte la a-l mai lua din start in brate pe "nu-mi place"(sau,intr-un limbaj mai neacademic"e naspa")pentru ca prin respingere iti inchizi o usa care poate duce spre descoperiri marete.

din Portretul mortii

O,tu,nefericitule cititor prins in mrejele uitarii!Da-mi voie sa-mi fac simtita prezenta pentru a mia oara,caci am avut nenumarate intalniri de-a lungul existentei tale.Nu pot intelege cum toate aceste lucruri lumesti,toate deprinderile tale pamantene ti-au amortit simturile si ti-au micsorat perspectiva.Despre mine ar fi o seama de lucruri de lamurit,asa ca nu voi lungi vorba cu bagatele.Nu sunt nici om,nici neom,nici fecioara,nici curva,nici inger,nici demon,ci doar un fapt in sine.Sunt chiar eu,cea care iti deschide portile cunoasterii si te inobileaza cu vesnicia sufletului.Port funinginea timpului pe obrazul palid,ma topesc in uitare si renasc din absolut,iar in umbra mea sta obedient Adevarul.Ma intalnesti o data la fiecare nou inceput.Asigur buna functionare a Universului si iti daruiesc neconditionat eternitatea in locul unei vieti profane.Sunt cea care iti cicatrizeaza ranile si iti purifica sufletul,cea care iti asigura o identitate in timp si spatiu si care te salveaza din gaura neagra a confuziei.Sunt reflectia in oglinda a idealului.Desprind firul de argint de bucata grosolana de lut si luminez orizontul. Sunt Moartea,sau mai bine zis,Viata vesnica.Nu te scarbi de spusele mele,ci ia seama la ceea ce iti dezvalui,caci tu esti mult prea nefericit pentru a intrezari vreo raza a adevarului printre gratiile inchisorii carnale.Daca ar fi sa judec totul in functie de cugetarile tale absurde ar trebui sa ma manii ingrozitor,caci tu si cu neamul tau m-ati desconsiderat teribil ostracizandu-ma din gandurile voastre,cand,de fapt,eu sunt aceea careia ii datorati un tot abundent.Ma dusmaniti si blestemati,ma priviti ca pe o sursa a orgiilor si va feriti sa-mi pronuntati macar numele.Ma considerati aducatoare de lacrimi si-mi atribuiti toate mizeriile.Gandurile voastre de cea mai joasa profunzime ma imbraca intr-o mantie neagra,ma scheletizeaza si-mi mai arunca si o coasa ruginita in brate,de parca as fi incarnarea unui actor mediocru pus pe sotii.Ruginiti mai sunteti in judecata si tare strans legati de efemeritate.Caci,daca as fi exact asa cum va imaginati voi ca sunt,mantia mi-ar fi fost plina de ciulini,scheletul mi s-ar fi ravasit la prima rafala de vant iar coasa si-ar fi tocit lama.Nici macar cei mai invatati dintre voi nu au fost in stare sa-mi dezlege taina ;din cea mai buna perspectiva sunt vazuta ca o dulce incosntienta care curma suferintele.Sunt o victima a prejudecatilor si destinatarul tuturor ocarelor.Multi va rugati fierbinte Lui sa va scape de mine si sperati ca astfel veti castiga inca o zi in ocna.Amicii mei,imi starniti rasul.Lasati-ma sa va aduc la cunostiinta ca eu sunt chiar mana Sa dreapta.Sunt ceea ce El a poruncit sa fiu si nu ii ies niciodata de sub cuvant.Imi indeplinesc cu stradanie datoria si ma simt privilegiata.Si cum sa imi purtati atata ura ? Cum sa
Imi blestemati existenta ?Nu cumva odata cu aceasta il blestemati chiar pe El ?Adevarul vorbeste inca o data din spatele meu.Simtiti-va rusinati si pastrati o clipa de tacere.Plecati-va capetele in fata mea si lasati Destinul sa actioneze,caci imi este frate geaman si suntem in stransa legatura.Vin intotdeauna cu un scop bine stabilit si niciodata nu dau gres.Nu m-au impresionat pana acum nici vaietele sufocate ale bocitoarelor,nici lacrimile amare ale celor dragi si nici macar impotrivirea muribundului.Am luat cu mine si frunza si iarba,si orfani,si batrani,si curve, si flacai,si buni,si rai si capete incoronate si nimeni vreodata nu a putut indupleca Moartea,de vreme ce ii este subordonata chiar Lui.Si de ce sa ma indupleci cand este vorba de propria ta continuitate,tu,cap patrat cu o viziune stearsa ? De ce sa refuzi un dar care ti se cuvine ?Uitand cum este sa mananci din bucata cea aleasa tu te multumesti cu firimiturile,ba chiar admiti ca respectivele ar fi mai satioase.(...)

Asadar,nefericite cititor,sper ca ai sorbit cu bagare de seama fiecare cuvintel adesat tie si as fi foarte fericita sa ma accepti ca pe un lucru firesc,caci odata si odata tot are sa-ti vina si tie sorocul.Abisul transparent te asteapta iar drumul este lung si anevoios.Si daca cumva,vreun lucru din cele pe care le-ai auzit nu este pe placul tau,nu iti ramane decat sa te plangi Stapanului meu,desi Adevarul iti poate spune chiar el ca nu foarte multi au avut aceasta indrazneala pana acum.


*Acest articol a avut ca sursa de inspiratie "Elogiul nebuniei" al lui Erasmus din Rotterdam

Despre bine si rau

In viziunea mea binele si raul reprezinta doua concepte foarte abstracte si extrem de relative.Spun abstracte pentru ca un lucru nu poate fi rau sau bun de la sine,dar in relatie cu alte lucruri isi pot defini trasaturile,intrand intr-un adevarat joc al cauzelor si consecintelor(care se diferentiaza dar se si identifica in acelasi timp
).De exemplu,o arma propriu-zisa nu reprezinta decat o bucata de materie prelucrata care are o stare de neutralitate fata de lumea inconjuratoare.Neatinsa,ea nu afecteaza pe nimeni.La fel si glonutul din ea.Insa,in momentul in care aceasta este folosita,in clipa in care ia viata cuiva,este catalogata ca fiind un obiect periculos,un obiect "rau".Sau,mai bine spus,instrument al raului.Cineva a folosit-o pentru a comite un act sangeros.Bine,poate ca acest exemplu este mult prea evident.Sa luam o simpla piatra de rau.Initial ea nu are nicio functie concreta,dar atunci cand un inidvid o foloseste pentru a-si rani un seaman aceasta devine automat mijlocul de realizare a raului.Bineinteles ca avem de a face cu o furtuna de sensuri primare si secundare ce pot fi atribuite binelui si raului.Ne confruntam des cu doua tipuri de bine si rau:colectiv si individual(sau subiectiv si obiectiv).Cand vine vorba de sensul colectiv ne gandim la un bine sau rau general,recunoscut si acceptat ca si sens de majoritatea indivizilor.Cel mai bun exemplu ar fi o eventuala apocalipsa:pentru majoritatea reprezinta ceva rau,intrucat totul ajunge intr-un punct final.Si luati aminte ca am spus"majoritatea" pentru ca niciodata un bine sau rau colectiv nu se poate gasi intr-un procent de 100% deoarece avem de a face chiar si in aceasta situatie cu exceptii(un numar mic de oameni pot,spre exemplu sa priveasca acest sfarsit ca si pe o evadare din centrul grijilor de zi cu zi).Pe de alta parte,cand vine vorba de bine sau rau individual ne confruntam cu un grad foarte mare de relativitate,pentru ca anumite lucruri/actiuni isi capata eticheta in functie de preferintele oamenilor.Cineva poate sa gaseasca fascinanta arta lui Gunther von Hagens:apreciaza estetica sa si o considera ceva "bun" pentru ca ofera celorlalti posibilitatea de a vedea corpul uman exact asa cum este el.Altcineva,din contra,este oripilat de ceea ce vede(aici pot interveni o gramada de factori)considerand-o o blasfemie,un lucru"rau".De altfel,lucrurile pot fi si bune si rele in acelasi timp.Ceea ce le da cu adevarat o nuanta dominanta este procentul adeptilor si al contra adeptilor.Acum,in functie de acest lucru putem face referire la Bine si Rau ca si valori simbolice.Si bineinteles ca gasim o multime de purtatori ale acestor doua valori si cel mai usor intelegem daca ne referim la religia crestina:Dumnezeu(Binele)si Satan(Raul).Sau,spre exemplu,lucruri diametral opuse:lumina si intunericul,linistea si zgomotul,albul si negrul,etc.In acest caz expresivitatea este foarte ridicata.Evident ca mintea umana a cautat mereu raspunsuri,iar omul in sine(care este un animal rational)are nevoie de aceste doua "nu stiu ce-uri" aflate la poli opusi pentru a crea senzatia de echilibru care ii ofera confort si siguranta.Interesant este faptul ca i se creeaza adesea iluzia de a tinde mai mult spre una decat spre cealalta.Asadar,binele si raul se regasesc sub nenumarate forme,marimi,culori,texturi si gusturi(la propriu si la figurat)alcatuind un imens puzzle al existentei noastre care se "dezmembreaza" si se reface la infinit.Dar ce ii ofera cu adevarat esenta? Faptul ca fiecare piesa se aseaza intotdeauna intr-un loc diferit,fara ina a deforma imaginea.

Nonconformistul si rebelul.Capcanele prejudecatilor.

Acest post este scris in urma unei indignari de-ale mele generata de faptul ca multi indivizi poarta discutii frivole pe tema non-conformismului,confundand un pic(mai mult)lucrurile,ceea ce nu face numai sa ii duca pe respectivii in erroare,dar mai si creeaza niste sisteme de idei intemeiate pe o baza superficiala.Stim noi cum este cu prejudecatile:sunt rezultatul unei gandiri neslefuite si omoara tot ce prind fara drept de apel.Acum,sa ne intelegem,a fi rebel nu inseamna totuna cu a fi non-conformist,chiar daca cele doua concepte se intersecteaza pe alocuri.Si,pentru a inlatura orice urma de confuzie,vom vedea definitiile ilustate in DEX ale celor doi termeni,dupa care urmeaza o explicatie mai amanuntita.

*NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste.

*REBÉL, -Ă, rebeli, -e, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care ia parte activă la o rebeliune, care îndeamnă la rebeliune; răzvrătit. ♦ Nesupus, recalcitrant. ♦ Care arată nesupunere, care exprimă revoltă.

Avand in vedere aceste definitii putem spune ca un nonconformist reprezinta un individ cu o personalitate bine definita,capabil sa patrunda lucrurile pana in partile cele mai obscure,realizand o filtrare subiectiva a lor,lucru ce explica alegerile sale diferite fata de de ale majoritatii.I se atribuie totodata termenul de "originalitate",ceea consta in faptul ca toate cunostintele sale(dintre care le-a oprit numai pe cele ce i se potrivesc)ii perimit foarte usor sa isi construiasca o proprie ideologie,dandu-le o nota si mai personala.De aici deducem ca originalitatea sa merge mana in mana cu subiectivitatea(se poate numi,la modul mai figurat,o absorbtie a undelor mentale de inalta calitate de catre sine)Bineinteles,asupra persoanei in cauza este indreptat automat un reflector,starnind diferite stari de spirit,reactii tipice firii umane care se topeste la flacara noutatii.Nonconformismul este uneori un concept absract,e adevarat,pentru ca se materializeaza in foarte multe domenii:cel estetic,literar,muzical,comportamental,etc.
Rebelul,pe de alta parte,este caracterizat in primul si in primul rand de o sete apriga de a se opune lucrurilor cu care nu este de acord si care ii lezeaza drepturile intr-o anumita masura.Asadar,daca nonconformistul este diferit de restul comunitatii(si de multe ori acest lucru este ceva natural,care izvoraste din propria fiinta),rebelul cauta sa fie punctul negru de pe tavanul alb(a nu se intege in sensul negativ,ci viceversa),insa tinta sa este intotdeauna una bine stabilita.Pentru a putea fi un adevarat rebel persoana in cauza are nevoie de o adevarata experienta de viata,tarie de caracter si un dezvoltat simt al realitatii pentru a constientiza si a-si asuma consecintele faptelor sale.Contrar mentalitatii generale,a fi rebel nu presupune a fi teribilist:acest concept din urma nu este deloc dificil de inteles,intrucat consta intr-o simpla maimutareala ce implica mai mult deranjarea linistii celor din jur decat atingerea propriilor interese.Este un rau facut anapoda si fara un scop anume,caracteristic fie persoanelor cu ceva frustrari interioare,fie celor care nu stiu cum sa castige atentia celor din jur.Un lucru care se intampla des este fenomenul"nonconformistului conformist" si a"rebelului cu manual":aici vorbim despre oameni(in cele mai multe cazuri slab instruiti)care "incearca" a deveni/parea fie nonconformisti,fie rebeli(sau ambele la un loc)urmand anumiti "pasi"(ironia contradictoriului).Acestia,desigur,nu sunt altceva decat simple victime ale gandirii colective,in care s-a inradacinat puternic ideea ca nonconformismului si rebeliunii ii corespund toate lucrurile rele.Prin urmare,recurg la gesturi care nu le fac absolut deloc cinste(indecenta,drogurile,alcoolul,profanarea de morminte si lista continua),pe care poate ca nu le-ar face,daca nu ar fi vorba sa afiseze lumii intregi cat de rebeli si certati cu legea sunt ei.Si uite ca iar avem de a face cu un soi de teribilism.
Oricum,sunt persoane care nu inteleg ca diversitatea reprezinta esenta unei societati,asa ca aceste doua concepte pot fi interpretate in fel si chip.Consider ca una dintre metodele cele mai bune de a te feri de capcanele societatii este subtilitatea(a nu se confunda cu ipocrizia) si o raportare cat mai buna la o realitate general-valabila.

Elogiul rockului

ATENTIE!Pentru a se evita unele polemici trebuie sa luati la cunostinta faptul ca articolul urmator a fost scris din propriul punct de vedere,pe baza unor legaturi(cu niste teorii mai mult sau mai putin cunoscute)facute de mine.NU se intentioneaza ilustrarea unui adevar general valabil si NICI desconsiderarea celorlalte genuri muzicale.Multumesc pentru intelegere!


Se spune ca insasi muzica este de natura divina,fiind o forma complexa de exprimare,avand (ca si poezia,de altfel) proprietatea de a manifesta idei in materie
sensibila*.Asadar,in calitate de arta suprema,are capacitatea de a depasi barierele
trivialitatii scotand la iveala partea miraculoasa a materiei,dezvoltand un adevarat sistem filosofic,deschizand porti si aducand noi semne de intrebare.Dupa opinia mea,muzica reprezinta rezultatul unei indelungate acumulari de unde mentale de cea mai inalta calitate,imbinate intr-o oridine desavarsita si convertite apoi in sunete.Si totusi...isi mai aduce aminte cineva cum a aparut aceasta?Iata o intrebare absurda.Este sora geamana cu timpul,avand o continuitate infinita,renascand din prorpria cenusa aidoma pasarii Phoenix.Inca de la inceputul inceputurilor i s-a simtit prezenta intr-un univers iluzoriu,avand o forma primitiva si grosolana,slab definita,dar vie,ca o scanteie timida eclipsata de o noapte de februarie ce inghite pamantul.Este astfel ceva natural si necesar,un automatism al lumii inconjuratoare,care prin insasi forta sa creeaza viata.Vantul,tunetul,fulgerul...iata inceputul.Muzica aflata in stare bruta.Bineinteles,aceasta a evoluat odata cu fiinta umana,purificandu-se in asa fel incat a ajuns intr-o etapa pe care eu o consider ultima si cea mai importanta.Dar,pentru a se ajunge aici,muzica a devenit in sine o arta prin
intermediul instrumentelor muzicale,care,dintre toate,aproape numai unul nu a suferit mari transformari,supravietuind de mii de ani,intinerind si castigand respectul tuturor.Da,si-a pastrat forma initiala si chiar numele.Cuvantul "chitara" provine din latinescul "cithara" si este un cuvant mostenit,fiind intalnit sub aproape aceeasi forma in toate limbile(en:guitar,fr:guitare,etc),insa ceea ce merita cu adevarat mentionat este faptul ca instrumentul in cauza este amintit inca din cele mai vechi scrieri,fiind identificat cu muzica de cea mai inalta calitate,adeseori unealta unei fiinte supraomenesti(zeu,demon,inger)..In antichitate arta reprezenta automat tot ceea ce e frumos,conceptul de baza fiind acela ca frumosul se afla in stransa legatura cu binele si adevarul,facandu-se delimitarea intre stiinta(care avea datoria de a se ocupa cu adevarul)si arta(care se identifica prin estetica)**.Desigur,era inevitabil pana la urma ca cele doua sa nu se intrepatrunda,descoperindu-se nu numai o estetica a uratului(care uneori se
remarca printr-o mult mai mare expresivitate),dar si o stiinta capabila de a crea lucruri frumoase.In opera literara "Faust" scrisa de Goethe intalnim personajul pe nume Mephistopheles,reprezentand geniul raului,fara cusur,care insa are un rol decisiv in initierea personajului principal.Acesta,ca sa il ajute pe Faust sa o cucereasca pe Margarette(pentru a cunoaste o drama a iubirii ce avea sa il initieze spiritual)nu se foloseste numai de flori si bijuterii,ci si de o chitara al carei sunet este menit sa trezeasca sensibilitatea.Interesant este faptul ca sunetul chitarii a fost privit ca o tentatie,ceva cu o mare putere de atractie care este capabil sa nasca sentimente,lucru ce nu este deloc de mirare.Oricum,au existat mai multe incercari de a da sunetului de chitara o forma perfecta,pentru ca,desi acesta reprezenta nucleul,este bine stiut ca detallile sunt capabile de a face diferenta si de a ascoate pe de-a-ntregul la iveala frumusetea unui lucru.Au fost romantele,baladele si multe altele,pana cand in a doua jumatate a secolului trecut s-a intamplat ceva uimitor (si datorita prabusirii conceptului anticilor care a lasat loc unei perspective mai largi
asupra lucrurilor,aparand astfel cu un amar de vreme mai tarziu minunata chitara
electrica),si anume muzica a atins,dupa opinia mea,ultima etapa:a aparut ROCK-ul.Un
adevarat Frankenstein continand atat organele blues-ului,cat si ale country-ului.Un nou hibrid care are sa se dezvolte si sa se divizeze in mai multe subgenuri anuntand o adevarata revolutie muzicala,care va largi cu totul orizontul multor iubitori de frumos, lasandu-le nenumarate usi deschise.Sunt chiar tinerii juliti in coate si cu parul lung,care musca cu putere din absolut si se opun bagatelizarii,cei existenti dinainte de a se naste si orientati catre progresul spiritual.Numele sau spune multe.Toata lumea stie ca "rock" este un termen englezesc care se traduce simplu prin "roca"(piatra tare),care in aparenta face trimitere la faptul ca acest gen de muzica presupune o asa-zisa "duritate" a sunetului,insa piatra in sine este materie bruta,cat se poate de vie,care are rolul sau bine stabilit in natura(pentru a se evita comentariile fara rost cititi cartea lui Scarlat Demetrescu-"Din tainele vietii si ale universului",care va lamuri toate neclaritatile).Asadar,Rockul ca si muzica reprezinta un lucru usor in aparenta,dar complicat in esenta,care invarte mai multe elemente in jurul sau.Intorcandu-ne la muzica in sine,simti cum solourile lungi de chitara iti trec prin vene, fiecare fir de par se ridica instantaneu si capeti parca puteri supranaturale generate de emotia trairii acelei clipe.In cartea sa denumita foarte simplu si la obiect"Ocultismul",Colin Wilson
elaboreaza doua teorii deloc de neglijat.Prima ar fi aceea conform careia poetii si in general persoanele obisnuite sa patrunda sensurile ascunse ale lucrurilor capata o sensibilitate aparte care le activeaza cu timpul simturile "ascunse",amortite pana
atunci,fiind astfel predispusi experientelor extrasenzoriale.Ceea ce vreau sa evidentiez este faptul ca atunci cand gradul de complexitate al unei melodii este mai mare si sansele individului de a se desavarsi spiritual se maresc considerabil,muzica reprezentand un exercitiu al mintii si al simturilor.Cea de-a doua teorie se refera la faptul ca in momentul in care o persoana se afla intr-un loc pe acest pamant desfasurand o anumita activitate(oricare ar fi ea) acel loc pare cel mai real dintre oricare alt loc(tara,regiune,oras,camera) de pe glob,realitatea restrangandu-se intr-o suprafata limitata.Desigur,aceasta dupa parerea mea face oarecare trimitere la filosofia schopenhaueriana,care recunoaste prezentul ca fiind singurul timp real,restul ramanand doar o simpla iluzie.Daca aplicam aceste teorii putem spune ca momentul in care ascultam o melodie rock complexa este unul in care ne incearca emotii puternice,pe care il traim ca si pe unicul si singurul moment real,de maxima intensitate.Este o insula plina de verdeata intr-un ocean infinit.
In afara de asta,rockul este modul artstic de a ilustra cultura unei anumite zone prin adaosul unor elemente specifice(cimpoiul cand vine vorba de viking metal,de exemplu),dar si un limbaj universal,datorita instrumentului comun care sta la baza fiecarui subgen(chitara).Acrodurile sunt o limba universala care reuneste si leaga prietenii,naste idile si reda cel mai fidel sentimentele.Si la fel cum pictura ilustreaza si partea rumena,dar si cea mucegaita a marului intr-un mod aparte,si rockul va avea aceeasi datorie,lucru pe care eu il iau ca atare,pentru ca sunt o parte inger si o parte drac.


***-teorii ilustrate in lucrarea "O cercetare critica asupra poeziei romane" a lui Titu Maiorescu